Lui Dani Coman îi e dor să joace fotbal!

Lui Dani Coman îi e dor să joace fotbal!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dani Coman și-a depus ieri memoriu. Seara a acceptat să vorbească rapidiștilor prin intermediul Prosport. „Răspund cum am apărat! Cu sufletul…”

Jucător liber. Sună ciudat. Până acum erai ocupat sau asuprit?

Alții au chef de glume…

Tu nu? Ai scăpat…
Am scăpat…De ca și cum, eu mi-am dorit… Asta m-a durut cel mai mult, că s-a încercat prezentarea situației astfel. Că Dani Coman e ăla care cere nu știu cât, că Dani Coman nu știu ce face. O să vină ziua în care o să spun totul despre ce mi s-a întâmplat…Până atunci, ajunge să zic că sunt dezamăgit de cei care au creat această diversiune, dar mai ales de toți cei care au crezut în ea.

Ataci chiar dacă voalat…

Nu atac…Eu doar apăr! Asta am făcut toată viața. Din când în când, mă și apăr…Pe mine, drepturile mele…Ce era să fac? Să accept condițiile lor, în situația în care nu depuneau niciun efort să ascundă măcar cât de mare era discrepamța, în primul rând de comportament dintre mine, un jucător totuși vechi, și nou veniți?! Nu am vrut să mă umilesc, nici măcar de dragul echipei pe care o iubesc atât. Și când spun asta am puterea să privesc pe oricine în ochi. De la Corsicanu până la Zotta, Copos sau Taher!

De ce pleci?

Pentru că nu mai sunt dorit. Și asta nu de azi…Pentru că nu mai sunt plătit…Au trecut 60 de zile, am mai lăsat să treacă o săptămână…Ce să fac? Vreau să joc. Din asta trăiesc! Mi-e dor de fotbal, de poartă, de spectatori…Am avut momente când îmi venea să mă duc la conducători să îi rog să mă lase să mai apăr și eu un meci pe Giulești! Și acum, aș da toți banii pe care mai au ei să mi-i dea să mai ies o dată de pe tunel cu stadionul plin. Aici am apărat cu inima, Dumnezeu mi-e martor.

„Amintirile de aici nu mi le ia nimeni“

De ce zici că vei negocia cu Rapid imediat după ce vei fi declarat liber de contract?

Pentru că îmi este greu să plec de acasă. Pentru a demonstra o dată în plus că eu îi vreau și ei nu mă vor. Și nu mă refer la suporteri. Sau nu la toți…

Ai cerut atât de mulți bani Rapidului?

Am cerut atât cât am crezut că merit. Nu vreau să fiu lipsit de modestie. La 30 de ani și după tot ce a fost în Giulești, am considerat că am dreptul să spun cinstit ce vreau. Și am spus. Senzația e că și dacă spuneam că vreau un măr, găseau un pretext să mi-l dea mușcat. Nu m-au mai vrut. Nu înțeleg de ce, dar am știut asta de la început.

Ești trist!
Sunt foarte trist. Nu mi-e ușor, dar trebuie să merg mai departe. Dorința de a reveni, îmi dă forță! Am o poftă nebună să sar din bară în bară, să plonjez, să degajez. Nu am mai avut astfel de fantezii de portar de când eram junior!

Dacă te ofertează Dinamo…
Niciodată. Nici ei, nici Steaua.

Memoriu înainte de marele derby cu Steaua…
Echipa a doua are meci cu Dunărea Călărași. Îi țin pumnii lui nea Marian, unul dintre cei mai buni și în orice caz, cel mai sufletist antrenor pe care l-a avut Rapidul.

Cu cine vei ține duminică?

Bună și gluma asta…Să răspund la fel? Sunt încă jucătorul Rapidului până marți când se judecă memoriul…Perioada asta la Rapid nu mi-o ia nimeni niciodată….Secundele de la Hamburg, golurile lui Nico văzute din poartă, îmbrățișările cu Răzvan, cu domnul Dinu, scandările peluzei din spatele meu și salutul către galerie adresat steliștilor, chiar dacă se pregătea vreun adversar să centreze.. Sunt ale mele și vor rămâne ale mele. Și sunt neprețuite. Eu le-am trăit…Alții care m-au hulit, doar le-au văzut! Hai Rapidul!


"Îl felicit pe Dani Coman dacă a depus memoriu. E dreptul lui să-și ceară banii. Cluburile trebuie să-și respecte jucătorii de valoare."
– Florin Prunea, Director Departament de Relații Internaționale FRF

"E dureros, pierdem cel mai bun jucător al Rapidului din ultimii ani! Cineva e responsabil de acest lucru! Ce să mai spun? Ați sunat la o persoană care nu administrează acest club." – George Copos, patron Rapid

Tags:
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Aparatul electrocasnic care te „rupe” la bani fără să-ți dai seama. Consumă într-un minut cât 300 de becuri simultan
Aparatul electrocasnic care te „rupe” la bani fără să-ți dai seama. Consumă într-un minut cât 300 de becuri simultan
A fost în top, dar și-a pierdut toată averea la jocurile de noroc! ”Sunați-mă! Voi fi cel mai bun”. Ce datorii are
A fost în top, dar și-a pierdut toată averea la jocurile de noroc! ”Sunați-mă! Voi fi cel mai bun”. Ce…
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Ce dietă ține Inna, pentru a se menține SEXY! Care sunt alimentele la care a renunțat DEFINITIV
Ce dietă ține Inna, pentru a se menține SEXY! Care sunt alimentele la care a renunțat DEFINITIV
PRIMELE imagini din vacanța lui Irinel Columbeanu cu fiica sa. Petrec un sejur de vis la Cluj. Și nu e tot. Unde urmează să plece săptămâna viitoare! GALERIE FOTO!
PRIMELE imagini din vacanța lui Irinel Columbeanu cu fiica sa. Petrec un sejur de vis la Cluj. Și nu e…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
Petru, românul ucis în Congo de rebelii M23, era la ultima misiune și urma să vină acasă:
Petru, românul ucis în Congo de rebelii M23, era la ultima misiune și urma să vină acasă: "Era extraordinar, diferit…
Ce a găsit NASA pe exteriorul STAȚIEI SPAȚIALE INTERNAȚIONALE? Sunt VII!
Ce a găsit NASA pe exteriorul STAȚIEI SPAȚIALE INTERNAȚIONALE? Sunt VII!
Ilie Năstase a mers să îl vadă pe multimilionarul care l-a jignit incalificabil: Românul ăsta mare şi prost
Ilie Năstase a mers să îl vadă pe multimilionarul care l-a jignit incalificabil: Românul ăsta mare şi prost
EXCLUSIV | Faimosul atacant al ”Generației de Aur” a fost condamnat la închisoare!
EXCLUSIV | Faimosul atacant al ”Generației de Aur” a fost condamnat la închisoare!
Trebuie SĂ OPREŞTI și dacă ai verde la semafor. Legea uitată de toți șoferii
Trebuie SĂ OPREŞTI și dacă ai verde la semafor. Legea uitată de toți șoferii
"Era sânge, era casa groazei!" - Ultimele clipe din viața Rădiței, surprinse de camerele de supraveghere
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
Cornel Dinu șochează, după ce Țălnar i-a luat apartamentul: „Îmi fac testamentul. M-a nenorocit”
Cornel Dinu șochează, după ce Țălnar i-a luat apartamentul: „Îmi fac testamentul. M-a nenorocit”
EURO 2024: şase echipe, printre care Anglia şi Olanda, debutează la actuala ediţie a competiţiei
EURO 2024: şase echipe, printre care Anglia şi Olanda, debutează la actuala ediţie a competiţiei
Dacia lui CEAUȘESCU a ajuns la RAR 🚫 Mașina INTERZISĂ poporului român!
Dacia lui CEAUȘESCU a ajuns la RAR 🚫 Mașina INTERZISĂ poporului român!
Ce a putut să facă un mire chiar în fața invitaților. A oprit nunta și a dat-o în vileag pe soția infidelă
Ce a putut să facă un mire chiar în fața invitaților. A oprit nunta și a dat-o în vileag pe…
×